din vise
se trezeşte prima stea a nopţii
în ora care urlă de durere
sfârşitul unei zile din derularea
sorţii
strigoi plini de tăcere
iviţi în vise surde strivite
sub povara gândurilor
prea limpezi
prea multe
şi iar se sting lumini dureroase
şi iar se-aprind dureri luminoase
cu neputinţa fricii îngheţul alb
al nopţii pătrunde-n oase amorţite
de neputinţa sorţii iar patul pustiu
de orice alinare
e singura mândrie din gândul obosit
din viaţa zilei fără felinare
din negrul soarelui pe margine tocit
E frumos cand apare prima stea a noptii :)
RăspundețiȘtergere