luni, 29 august 2011

aşteptarea inimii

deja e aici cu tulburarea ei cu tot
totuşi n-a ajuns

eterne clipe suspendate între prezent şi vis
de care atârn spânzurat în funii de nelinişti
sfâşiindu-mi speranţele

mai bine nu veneam
mai bine n-ar veni
dar mai rămân
poate vine
măcar să mă dezlege
chiar dacă atunci am să cad
în gol
sau în iubire
am să fiu pierdut

poate apoi mă va căuta printre regăsiri
şi păreri de rău
desculţă uşor zâmbind
cu grijă să nu-mi tulbure grijile

doar aşa poţi păşi şi spera
în preajma inimilor

sâmbătă, 27 august 2011

linişte…

neliniştit de-atâta linişte
m-arunc în taina nopţii
strivit de singurătate
alungat de zâmbete
caut un fir de poezie
să m-agăţ în neputinţa
de-a găsi ceva amuţirea tăcerii
poate

şi niciun fir nu se agaţă de mine
nu mă iubeşte niciun vers
poezia toată se ascunde
din calea căutării mele neînţelese

strig spre lumină

aglomeraţie

calc încet împins şi împuns
în coaste pisate de viaţa grăbită
spre răspunsuri câştigătoare
printre gânduri cu ghimpi deja înroşiţi
pregătite răbdătoare să mă inunde
arzând
pentru purificare
ocolesc probleme prea mari
brăzdate cu zâmbete stridente
orb la strigătele lor de iele viclene
deschid ochii
şi caut dispariţia acestora poate
în păduri de somnuri eterne
fără pretenţii de vise
degeaba
mă căznesc să zdrobesc cu barosul ignoranţei
măcar întrebările cu solzi
căliţi în luptele filosofale
sătul de atâta prezenţă
a semnului de întrebare care nu moare
mânjit pe punct cu cenuşă de pasăre
Phoenix
păşesc mai departe

albul rece al nopţii

din vise
se trezeşte prima stea a nopţii
în ora care urlă de durere

sfârşitul unei zile din derularea
sorţii

strigoi plini de tăcere
iviţi în vise surde strivite
sub povara gândurilor
prea limpezi
prea multe

şi iar se sting lumini dureroase
şi iar se-aprind dureri luminoase

cu neputinţa fricii îngheţul alb
al nopţii pătrunde-n oase amorţite
de neputinţa sorţii iar patul pustiu
de orice alinare
e singura mândrie din gândul obosit

din viaţa zilei fără felinare
din negrul soarelui pe margine tocit

somnul vieţii

sunt spectatorul treaz
cu ochii pironiţi în negrul nopţii albe
fără puteri sau glas
doar cu dureri tocite
ce strigă furioase că nu le lasă munţii
să fie auzite
în valurile mărilor necunoscute
sunt înecat de neputinţă
abandonat în ape seci
neţărmurite
doar somnul vrea să mă salveze
bătrân pescar viclean
cu şoapte de sirenă prinse-n cârlige ascuţite
şi promisiuni de vise ascunse
printre stele