luni, 31 octombrie 2011

degeaba

te caut fără lumină
printre cuvinte săpate de gânduri
neînţelese
minciuni fără vină
purtându-şi blestemul cu zâmbet
curat
îl sorb prin paiul speranţei
vicleană amăgire
stăpâna nefericitului
vorbeşti mereu neatentă
surprinsă
între dorinţă şi frică
eterne vărsări cristaline
de gheaţă
topită în sufletul viselor
arse

duminică, 23 octombrie 2011

lumină-ndepărtată

îngăduie-mi să te privesc o clipă
chiar dacă doar cu ochelari de soare
cum fără teamă floarea soarelui
priveşte către soare
şi nu îţi strânge razele topite în dureri
nespuse pietrelor din suflete străine
mai lasă-le firave prizoniere în neştiutul
şi neştiutorul meu cadou de-afecţiune
sinceră tremurătoare
păstrată sfânt de tainele vieţii
egoiste
stăpână peste zâmbete şi lacrimi
revino după ele peste o zi
peste trei
peste buze fripte de dorul sărutului
şi de ţi le-oi fura aleargă-mă o viaţă
două
chiar şi în viaţa după moarte
prin mări albastre sau negrul viu
din ochii tăi plini de lumina frumuseţii
iubiţi
ştiuţi de-o lume-ntreagă ce nu-i cunoaşte

marți, 11 octombrie 2011

toamna credinciosului

sper mereu atârnat de curcubeu
între picăturile ploilor gri de toamnă aurie
şoptesc rugăciuni îngenunchiate
sub povara repetărilor în ritm de inimă tocită
scăldată în lumini palid colorate

nu-ndrăznesc să strig întrebări
sau blesteme
nu cumva să acopere rugăciunile

respir tăcut ploile şi caut cu zâmbet forţat
naşterea roadelor din moartea lui august

joi, 6 octombrie 2011

cerere

din umbra aşteptării chinuite cu lungi
popasuri zdrenţuite prin anticamera iubirii
cu semne de-ntrebare încovoiate de neputinţa
vieţii ce îşi doresc doar să trăiască drepte
prin zâmbete şi lacrimi de cuvinte nerostite
te chem neliniştit spre paşi grăbiţi nesiguri
stingheri în căutarea vieţii cu inimi desenate
animate de sânge clocotit în focul tinereţii
din zece-n zece clipe o nuntă să-nălţăm
şi coborând în peşteri interzise
minuni din pântecele vieţii s-adunăm

sâmbătă, 1 octombrie 2011

spre salvare

jinduiesc după plonjări
chiar riscante din lacrimi sărate
în ceruri curate pe raze scurte
de speranţă cu ochii clătiţi
în curcubeul vieţii adevărate

din amintiri să storc cenuşa prăfuită
alerg spre ape sfinţite uitate cascade
repezi de vise salvate ce curg
din durere în miere