necunoscutei

fii muza mea

ajută-mă să construiesc palate

cu dalta inimii sculptate în cuvinte

fapte şi trăiri colorate

sau alb-negru ridicate pe alinări

de suflete înaripate

vesele ori supărate dar în lumini cu rouă pe obraji  

scăldate imnuri închinate vieţii

de aici sau de departe

din alte vieţi zâmbitoare şi curate adieri

de lună plină

călătoare prin amintiri mirosind a iarbă

proaspăt cosită şi a nemurire

răbdătoare

priveşte-mă în privirea-mi pierdută

condu-mă cu prinderi de mână prin dorinţe

vestind a furtună până la cerul cu flacără

nebună să nu fii şi nu păşi în foc doar pentru mine

nebunul de dor de iubire

necunoscută

rămâi departe de căldură să nu ţi se topească inima

pe când să-ţi strig din foc cu zâmbet de strună

minuni şi dureri

mări negre şi plăceri născute

doar pentru tine

flori de gheaţă zugrăvite pe geamurile ochilor

tăi la care bat stingher cu capul plecat

să cer îndurare iubirii măcar

pentru o clipă

predare

mi-au obosit picioarele sufletului

de la atâta alergat

între râul speranţei şi marea dezamăgirii

între cădere şi ridicare

cer şi pământ

adunaţi-mă din neputinţă şi-nchideţi-mă-n mine

de cărbune şlefuit cu duritatea eternităţii

în foc călit în furtuni

îndoiţi-mi dorinţele şi faceţi din ele arcuri

cu săgeţi drepte cu vârfurile înmuiate

în nori de-mplinire

împrăştiaţi-le apoi de la lumină până la-ntuneric

să fie găsite de orbii amuţiţi de râsetele vieţii

ce caută mereu culoarea

cu ochii curăţiţi de ploaia lacrimilor

ce lasă-n urmă doar speranţa

ascunsă după curcubeu

sub cupola circului

bufon pierdut în cuşti cu colţii-nveninaţi

glumesc în paşi de saltimbanc

pe sârma des ghimpată

întinsă-ntre trecutul dispărut

fără istorie şi viitor deasupra hăului

umplut cu murmur de aplauze absente

şi sfaturi cu păreri de spectator

am plasa siguranţei încurcată în echilibrul

din prăjina doar visată de neputinţa de a merge

mai repede

şi mai departe de lungul decembrie

spre-un mai urmat de-un iunie mai cald

aruncat printre flori aruncate sub cupola circului

scăpat din mâini nesigure de acrobat spoit

greşit în clovn cu zâmbet de nebun mascat

de viaţa ocupată să picteze

circari adevăraţi

la începutul lui decembrie

cuvintele-mi alunecă dintre gânduri
pe rânduri de gheaţă nescrise în jos
alergate de groaza-ntâlnirii
cu semnele neştiutoare de întrebare curioase
să afle ce mi-a adus moş nicolae şi ce vreau să-mi aducă
moş crăciun
nebun copil plămădit în graba oamenilor
ce zidesc oameni de nea cu viaţa de-o iarnă
încerc să le opresc din goana scrâşnită-ntre dinţii
sticloşi oglindind lăcomii şi mândrii cu liniştiri
mincinoase
amăgiri îngheţate între zăpada neninsă
şi suflete răcite-n aşteptări înfrigurate
la gândul cadourilor ce li se cuvin în sărbătorile
atât de calde
nevinovate pentru tristeţea zâmbetelor
ce nu pot dărui nici bucuria
de-a primi măcar
nemărginită alinare a întrebărilor neîntrebate