nevoia plânsului

lacrimile ar trebui scutite
de forţa gravitaţională
să poată zbura uşoare zmeie legate
cu sforile curcubeului de inimile stăpâne
înălţate doar pentru uscare
printre aripi de colibri şi adieri
de mângâieri divine arse
statui de iubire în lumina stelelor străine
uitate minuni sculptate de frumos
şi dreptate
înviorate-nălţări de cascade ce curg
înapoi prin răni şi zâmbete cu putere
să inunde mereu marea sufletului
pentru a nu seca niciodată

în testament

să nu-mi lăsaţi începuturi cu praf roz
peste torturi nefireşti ce-ntruchipează
raiul neştiut în vreo apropiere
şi zâmbetele false lumânări
aprinse-n locul soarelui
lăsaţi-le goale în neştiutoare lumi
pure privind inocente şi curioase vieţi
de copil nou născut
din dragoste-ntre bine şi frumos
să nu cunosc speranţele viclene ursitoare
cu coifuri colorate-n amăgiri
şi-ngreunate cu clopoţei de bufoni
ai râsului forţat spre inimi de copii
fără puteri
vreau numai noutate amuţită
de emoţia necunoscutului venit umil
să-ntâmpine o viaţă nouă străină chiar şi lui
atât de vestit şi aşteptat printre sătui de vechi
sau nefiinţă

tablouri

când lacrimile-ţi curg din suflet peste zâmbet
eşti asemeni picturilor neterminate încă
de-o mână nehotărâtă între firesc şi sfânt
lăsate-n ploaia verilor grăbită
de-nviorări neobosite spre searbădul uscat

când râzi eşti neobosită-nviorare grăbită
în căutare de picturi neterminate
care se vor salvate chiar şi din calea
picăturilor grăbite ale ploilor de vară