verdict

cu ochii scăldaţi în lumina păcatului
dulce părea că încearcă un zâmbet
s-alunge strivit între buze
spălate-n săruturi
nebune
căderi de cascade cu aripi de spume

icoane din suflet plângeau
lacrimi roşii scurse prin răni
săpate de ghimpii căinţei
şi toată fiinţa
martor tăcut al plăcerii divine
o condamna acuzată
de prea multă iubire

amintiri evadate

eram bătrâni în tinereţea noastră fără margini
şi căutam comori de negăsit prin praf străin
împrăştiat de generaţii visătoare
urlând bezmetici către nopţi cu lună plină
nebuni în frumuseţea noastră trecătoare
puneam pariu pe veşnicia vieţii
nepricepuţi ţinuţi în lanţuri
desfăcute
priveam peste păduri visate şi scormoneam depărtarea
o judecam de tăinuirea unui copac al vieţii
cu ochi uscaţi în focul iadului mâniei
pierduţi prin mări de lacrimi
îngheţate
fără curajul de-a privi în spate


acum
suntem copii în bătrâneţea fără vise
şi-am vrea să ne jucăm
cu tinereţea
fără să vrem nimic

dans nesfârşit

dansez stingher mereu în ploi
de lacrimi arse ca speranţele neîmplinite
în căutarea razelor de foc
deschizătoarele iubirii sincere
înţelepte precum dorinţele copiilor
culegători de fluturi
fără să ştie că ar trebui să aibă aripi

nu vreau să ştiu că nu există

sunt vânătorul de unicorni
slăvind destinul ce permite vise

trimit câinii sufletului să găsească
cărările tălpilor prăjite în arşiţa iubirii negăsite

călătorie

urcase cu paşi de aripi tinere
în autobuzul nepăsător
cum coboară umbra verii peste oraşe sufocate
cu ochii prea proaspeţi
pentru praf şi gălăgie
probabil din staţia îngerilor pierduţi
căuta un loc liber
fără să-l vadă pe cel gol
din inima mea
cu urme de flori ofilite răpuse de timpul uscat
veşnic fără ploaia speranţei
eram sluga privirii mele pierdute
prin părul ei colorat în valuri găsite
prin nori cu furtuni ori prin tăceri de aur
în căutarea uşii tainelor
străjuite sfânt zâmbind a viclenie
sau sinceritate
dintre adevăr şi minciună
m-am ridicat curajos către ea
sau spre lumină
scăpat subit de teamă şi timiditate
numai în gând sau nebunie
deodată uşile s-au deschis

ispita

visa adânc rezemată
de marginea speranţei cu mâna
dreaptă atârnată
căzută între flori şi în uitare
îşi zugrăvea pereţii vieţii cu sărutări
furate tinereţii
înmuiate în ceruri cu plăceri
chinuitoare

soarele gelos aproape îi ardea obrazul
prea roşu deja aprins
de flacăra ruşinii de-a visa

zâmbetul nebun
de fericire că trăia
nevinovat
o împingea mereu şiret
scăpat
în nemurire
ea îi zâmbea

vis împlinit

gemea surprins în nepăsarea durerii
înghesuit de grele imagini scurse
prin crăpăturile visului
mucegăit de vechime
scuturat de frigurile dinţilor
scrâşnind
încleştaţi pe inima destinului
sfâşiată
tremurată în vântul gri uscat
ce aducea cu zâmbetul neputincios schimbarea
meritată

valuri luminoase cu prospeţimea mărilor
mereu noi îi mângâiau malul vieţii
albit deja din veşnicul mormânt
al tinereţii

dar nu putu zâmbi şi el

începuse să-i cadă dinţii
prea devreme

în genunchi

mai lasă-mă o clipă chiar dacă ne-mplinită
în tihna leneviei
sub arşiţa ochilor tăi
mai taie-mi o felie din timpul
chinurilor tale
în schimb ia-mi toată-eternitatea
îmbată-te cu ea
sfârşeşte-o-n fericire
dar nu închide cerul cu-a pleoapelor aripă
rămâi aşa doar un moment să îmi trăiesc şi eu
prea-scurta nemurire