călătorie

urcase cu paşi de aripi tinere
în autobuzul nepăsător
cum coboară umbra verii peste oraşe sufocate
cu ochii prea proaspeţi
pentru praf şi gălăgie
probabil din staţia îngerilor pierduţi
căuta un loc liber
fără să-l vadă pe cel gol
din inima mea
cu urme de flori ofilite răpuse de timpul uscat
veşnic fără ploaia speranţei
eram sluga privirii mele pierdute
prin părul ei colorat în valuri găsite
prin nori cu furtuni ori prin tăceri de aur
în căutarea uşii tainelor
străjuite sfânt zâmbind a viclenie
sau sinceritate
dintre adevăr şi minciună
m-am ridicat curajos către ea
sau spre lumină
scăpat subit de teamă şi timiditate
numai în gând sau nebunie
deodată uşile s-au deschis