eternitate scurtă

sorbeam nectar din seva vieţii neştiute
spărgeam în zâmbet ignoranţa tinereţii
tânără dorinţă roşie
de sânge în trenurile verii alergate
pe căi ferate
ruginite
delfini uriaşi cu gânduri de mătase
mă împingeau prin labirinturi
nesecate
cu arma răbdătorului în mână
spre porţi închise
de palate
tot cerul se-neca în marea neagră
iar doliul se schimba
în vieţi albastre
cu valuri ridicate către strigarea
eternei vieţi născute
înc-odată
timpul tăcea
în fluturii cu viaţa de o zi
în lacrima necunoscută a tristeţii
şi în înţelepciunea bătrâneţii